20 de curiozități despre argint

20 de curiozități despre argint

20 de curiozități despre argint

Argintul este, într-adevăr, un metal cu adevărat prețios. Merită cu desăvârșire să ne îndreptăm atenția către acesta, întrucât există multe lucruri interesante despre argint pe care mulți dintre noi probabil nu le cunoaștem. În articolul de astăzi vom vorbi despre 20 de curiozități pe care, odată ce le afli, vei vedea argintul cu alți ochi.

1. Argintul este cel mai bun conducător de electricitate și căldură.

2. În Egiptul Antic, argintul valora mult mai mult decât aurul.

3. Alchimiștii au pus pe seama argintului creșterea intuiției feminine, asociindu-l cu Luna și cu simbolul Yin.

4. Argintul coloidal este un antibiotic eficient care contribuie la combaterea infecțiilor și împiedică reproducerea microorganismelor. Bacteriile nu pot dezvolta rezistență în timp la acțiunea acestuia, așa cum se întâmplă de obicei în cazul antibioticelor.

5. Argintul a fost folosit în istorie drept remediu pentru diferite boli infecțioase. Un grup de cercetători de la Universitatea din Arkansas au descoperit că tulpina bacteriei E.coli este influențată de argint, care îi diminuează considerabil influența negativă asupra corpului uman.

6. Cei care cred în puterea tămăduitoare a argintului ne îndeamnă să păstrăm în permanență un bănuț de argint asupra noastră pentru a fi feriți de deochi sau de alte energii negative emise de cei din jurul nostru.

7. Argintul pur este prea moale, motiv pentru care experții au realizat un aliaj din 92,5% argint pur și 7,5% zinc, cupru sau nichel, pentru a crea un metal ușor de modelat. Acest amestec este la fel de aspectuos ca și argintul pur, își păstrează strălucirea, însă are o rezistență mult mai mare.

8. Acest aliaj, numit ARGINT STERLING, se folosește cel mai des la realizarea bijuteriilor.

9. Argintul se găsește foarte rar în stare pură, mult mai rar decât aurul.

10. Se spune că aristocrații nu au fost afectați de influența ciumei deoarece foloseau pahare, tacâmuri și farfurii din argint.

11. Un argint lustruit poate reflecta mai mult de 90% din spectrul de lumina care este văzut cu ochiul liber.

12. Dacă îți e sete și e imposibil să ajungi la o sursă de apă potabilă, se crede că este suficient să ții în gură un obiect din argint pentru a-ți potoli setea.

13. Cu prilejul celebrării a 25 de ani de căsătorie, se organizează o așa-numită ”Nuntă de Argint”.

14. Cel mai mare producător de argint este Mexic, urmat de Peru și China.

15. Se crede că argintul reduce efectele semnalelor electronice ale dispozitivelor din cameră, motiv pentru care unele măști de somn au un strat subțire de argint în căptușeală.

16. Este folosit adesea pentru confecționarea protezelor și a instrumentelor medicale.

17. Se crede că dacă porți un inel de argint pe degetul mic în timpul nopții, câteva nopți la rând, tensiunea arterială se va regla.

18. Fiind mai puțin costisitor decât aurul, argintul este cunoscut și sub denumirea de ”aurul săracilor”.

19. Regele Cirus al Persiei purta în permanență asupra lui flacoane de argint în care punea apă fiartă și refuza să bea apă din orice alt recipient, dacă nu era din argint, fiind convins că acele recipiente din argint au beneficii inegalabile asupra sănătății sale.

20. Aruncă o monedă de argint pe fundul vasului în care pui lapte proaspăt și vei observa că mucegaiul se va forma mult mai greu.

Vezi și alte articole interesante

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, te invităm să ne oferi părerea ta în secțiunea de comentarii și să descoperi și alte articole cu sfaturi utile, aici. Îți sugerăm următoarele articole:

  • Îngrijirea bijuteriilor – află cum trebuie să îți îngrijești corespunzător colecția de bijuterii din argint, a celor placate cu aur sau a celor din oțel inoxidabil, pentru a te asigura că acestea își vor păstra strălucirea un timp îndelungat
  • Proprietățile mistice ale argintului – în acest articol am dezbătut puțin mai amănunțit variatele și spectaculoasele proprietăți ale argintului. Dacă ai citit acest articol, este imposibil să nu vrei să afli și mai multe curiozități despre argint, discutate în detaliu.
  • De ce să cumperi online? – comerțul online a explodat în ultimii ani, însă există multe persoane reticente la această tranziție de la fizic la virtual, care nu cunosc încă numeroasele beneficii ale shopping-ului online

 

 

Acum că ai aflat niște curiozități despre argint, te așteptăm la cumpărături. Pe site-ul nostru găsești diverse modele de bijuterii din argint, potrivite pentru diferite ocazii. Asigură-te că ne urmărești pe Facebook, unde postăm constant noutăți.

 

 

Articole similare

Lasa un comentariu

Cosul tau
0